politica-apolitica...

deobicei, nu fac politica. ma interesez ce se mai face prin lume, prin tara (tari), mai discut evenimente la un pahar de vin, si astea la mod superfecial, fara mari polemici si strategii.
astazi, vreau sa vorbesc. un impuls generat de mesajul primit de la un prieten din Romania care suna cam asa: "bravo! iar ati votat comunistii !?!".
un punct de vedere si asta, rezultat, presupun, de imaginea si mesajul pe care il lansam lumii intregi.
dar la un al doilea suflu, pot sa spun cu certitudine, situatia nu e atit de simpa, si atunci nu trebuie judecata dupa prima imagine, ci in complexitatea ei.
eri la sectia de votare din Montréal, am vazut o realitate, care m-a facut sa privesc alfel lucrurile. 95% din cei veniti la vot erau tineri, intre 20 si 40 de ani. iar 80% dintre acestea erau cu copii.
ma intreb, cu stupoare, oare mai marii realizeaza ca, de fapt, forta productiva si reproductiva a tarii prinde radacini in alte colturi ale lumii? ca in 10-20 de ani, noua generatie de moldoveni, nu o sa mai fie moldoveni, nu o sa mai vorbeasca o romina romineasca, ci una frantuzeasca, englezeasca, italieneasca, chinezeasca
ca o sa fie nevoiti sa se uite pe harta pentru a sti unde se afla Moldova. ca impozitele pe care o sa le plateasca o sa educe copii din alte tari, si o sa hranesca batrini din alte tari si nu pe cei din Moldova.
concluzia logica, rece, taiaosa, si, pe cit nu ar fi de straniu, dureroasa, care mi-a amortit creierul si inima fusese: la un moment dat Moldova nu o sa mai existe.

si atunci, dragii mei, ma intreb, ce mai conteaza cine cistiga: comunistii, liberalii, socialistii sau democratii?

oare?

astazi Moldova isi voteaza presedintele. astazi eu o sa merg la vot. si o sa votez un presendinte pentru o tara in care nu mai traiesc, pe care o simt deja straina, in care nu o sa mai revin. 
si atunci ma intreb: de ce imi pasa? oare trebuie sa imi mai pese? in ce masura votul meu ar putea skimba cursul viitorului unei tari careia nu-i mai apartin. unde e limita, unde e demarcarea intre logica si sentiment, intre realitate si imaginar, intre a fi aici si acolo, intre a nu fi nici aici si nici acolo.

eat, pray, love

astazi am avut o mica disputa despre semnificatia filmului  Eat, Pray, Love.
pe linga tot romantismul si lacrimogenitatea ce abunda, filmul mai sopteste o idee care cel putin mie mi se pare interesanta. si anume, ideea identitatii sau mai bine zis unicitatii personale. nu stiu citi au fost in aceeasi situatie, dar eu nu odata ma prindeam la gindul ca zilele trec, atit de asemeanatoare una cu alta, eu fiind doar un mic surubas care invirtea toata masinaria, care se vroia numita "viata". nu odata ma prindeam la ghindul ca de fapt incep sa ma descompun in aceasta multime, sa devin una din mii cu aceeasi fateta, nesemnificativa, uniforma, sura. si atunci spiritul meu, de rebel fara aripi, se trezea. atunci incepeam sa privesc inauntru si sa caut firicel cu firile, sa pun alaturi particica cu particica si sa reconstriesc propria-mi unicitate.
multi m-au acuzat, si, si mai multi nu m-au inteles ca vreau sa plec din tara anume pentru a scapa de frica de a ramine doar un surubas. am plecat pentru ca propria-mi natura, aflata in anturaj strain, sa scoata la iveala acel unic care ma reprezinta. aici in abundenta de diverstitati am renascut ca pasarea Fenix.
nu sunt suparata pe cei ce ma acuza, caci nu simt remuscari, ma simt eliberata. si nici nu vreau sa fac nici o aluzie, si sa insist ca toti ar trebui sa plece din tara pentru a se regasi. nu, sunt foarte multe metode la care poti recurge pentru a te deosebi. si am exemple pe facebook. fiecare din prietenii mei ramasi in Moldova au un cuvint a spune, un talent, o aspiratie, o idee, o convingere.
eu am ales calea plecarii. nu fiindca duceam lipsa de bani, sau nu aveam unde sa traiesc, sau nu aveam cine sa ma iubeasca. nuuuuuuuuuuuu. am venit pentru a intelege cine sunt.

viata intre alb-negru si culoare

alb-negru

Inceputul

De ce "cosas simples"?

fiindca m-am trezit dimineata cu sentimentul de singuratate. m-am sculat, am facut doi pasi pina la geam si ...sentimentul de singuratate s-a intetit.  din cer cadeau fulgi mari, albi, flocosi. primul vals al iernii a cuprins orasul. iar eu nu aveam cu cine sa impart bucuria privelistii si maretia sentimentului. un simplu lucru, prima ninsoare, cit de mult face daca ai cu cine sa o imparti..